Mergi la conţinutul principal

Pachet Floarea Soarelui

saltus leopard erbicid floarea soarelui

Informații generale

Pachet pentru 30 Ha: 20 L Saltus 80 SL + 45 Leopard  5 EC

Saltus 80 SL este un erbicid pe baza de imazamox, substanță care face parte din clasa chimică a imidazolidinonelor ce acționează ca erbicid sistemic prin absorbție la nivel foliar și al rădăcinilor. Datorită activității reziduale la nivelul solului, produsul asigură combaterea buruienilor în curs de răsărire şi unui nou val de buruieni. Plantele se usucă la 7-14 zile după aplicare. În plantă, substanţa activă este preluată până la nivelul zonelor de creştere unde blochează sinteza aminoacizilor esențiali, responsabili de creşterea şi diviziunea celulară. Combate toate rasele de Orobanche cumana.

Leopard 5 EC conține substanța activă quizalofop-P-etil, cu acțiune sistemică de combatere a buruienilor graminee și selectivă pentru culturile dicotiledonate omologate. Substanța activă este rapid absorbită de frunzele buruienilor (în circa 2-3 ore) și se translocă în toate punctele de creștere intensă, inclusiv în rădăcini și rizomi. Aici, prin inhibarea unor lipide din celulele meristematice, provoacă moartea buruienilor. Astfel, la câteva zile de la aplicare, buruienile tratate își încetează creșterea, frunzele tinere căpătând o nuanță gălbuie. La circa 2 săptămâni după aplicare, întreaga plantă se usucă. Acțiunea erbicidă a produsului Leopard 5 EC este cu atât mai rapidă cu cât buruienile sunt într-o fază mai tânără, iar condițiile de vegetație sunt optime pentru creștere (umiditate suficientă, căldură, lumină).